Pregătiți-vă de iarnă împreună cu TERMIKA: acum este posibil să reduceți cu 70% costurile la încălzire!

Problema consumului de energie termică și a costurilor pentru aceasta este foarte actuală în Moldova și necesită modernizare. Astfel, de exemplu, termenul de exploatare a majorității clădirilor variază între 20-60 de ani, însă performanța energetică a acestora este redusă în mod semnificativ. De aici reiese că 50% din căldura primită în astfel de case ajunge afară, în timp ce normele Uniunii Europene admit doar 40% în acest sens. Dacă acest procent este mai mare, clădirea trebuie să fie reconstruită.

Separat pot fi menționate școlile. Se știe că în anul 2010, pentru încălzirea școlilor au fost cheltuite 38,5% din întreg bugetul de stat, din cauza că cele mai multe dintre sistemele de încălzire au fost montate încă în perioada sovietică, iar de atunci nu au fost supuse reconstrucției.

Cetățenii Moldovei sunt, de asemenea, nevoiți să dea o parte considerabilă din salariul lor pentru achitarea facturilor. Datele statistice arată că salariul mediu în țara noastră este puțin peste 200 de Euro, iar costurile pentru încălzire răpesc aproape 25% din această sumă! Pentru comparație, în Belgia salariul mediu este de peste 3 500 de Euro, iar pentru încălzire se cheltuiește mai puțin de un procent din această sumă! Diferența este enormă!

Ceea ce în țările europene a devenit demult o normă, noi, cetățenii Moldovei, abia deprindem. Tehnologiile moderne propun alternative la sistemele standard de încălzire cu gaz. Astfel, folosind un șemineu pe combustibil solid, puteți reduce până la 70% costurile la încălzire. Și ținând cont de tarifele din țara noastră, iese o sumă destul de bunicică. Mai mult decât atât, investițiile într-un astfel de șemineu se recuperează totalmente în decurs de 3 ani. Adică veți recupera banii cheltuiți pentru achiziție și montare, dar veți continua să economisiți o viață întreagă. Un astfel de șemineu vă oferă autonomie și independență față de prețurile pentru gaz.

După cum am menționat anterior, în Europa încălzirea cu șemineul pe combustibil solid a devenit demult o normă. Noi, la rândul nostru, ne dorim să demonstrăm fiecăruia cât de mult pot fi reduse costurile la încălzire.

Centrul de Comerț și Deservire TERMIKA va propune un asortiment larg de șeminee, sobe, cazane și coșuri de fum. Experții noștri în domeniul sistemelor de încălzire vă pot oferi consultații profesionale.

Mai multe informații despre servicii și produse veți primi de la experții Centrului TERMIKA în domeniul sistemelor de încălzire la telefonul (022) 430 484, 079 61 80 80 sau ne puteți vizita pe adresa str. Matei Basarab 2/1.

Pe un loc pitoresc pe un virf de deal, clientul nostru a decis sa deschida un hotel modern pentru odihna si relaxare cu toate conditiile...
In ultima perioada  tot mai mult se simte povara cheltuielilor pentru incalzirea incaperilor, fie in casa de locuit,   fie alte...
De un an de zile Centrul Termika importa si monteaza pompe de caldura aer apa in Molodva de la doi renumiti producatori, unul fiind din...
Centrul Termika, in luna August a montat 2 robineti de balansare statica cu afisaj pentru a asigura buna functionare si inalta  ...
In luna Iulie echipa din domeniul ventilarii al Centrului Termika au montat  un sistem performant de ventilare cu recuperare in apartament ....